Fundoplicatura laparoscopică Toupet

Transparență, profesionalism și rezultate care inspiră încredere.

Ce este?

Fundoplicatura reprezintă o procedură chirurgicală pentru tratamentul bolii de reflux gastroesofagian (BRGE) și/sau a herniei hiatale.

Boala de reflux gastroesofagian poate slăbi musculatura esofagiană și a sfincterului esofagian inferior, ceea ce va permite conținutului gastric să ajungă la nivel esofagian. Fundoplicatura însoțită de recalibrarea hiatusului esofagian, va ajuta ca acest lucru să nu se mai întâmple

Fundoplicatura posterioara Toupet are cele mai bune rezultate pe termen scurt și lung, față de celelalte fundoplicaturi (Nissen sau Dor), scăzând gradul de disfagie postoperatorie și recidiva bolii de reflux gastroesofagian.

Intervenția Chirurgicală

Intervenția chirurgicală va fi realizată pe cale laparoscopică, minim invazivă.

Voi folosi 5 mici incizii prin care voi introduce camera video, instrumente laparoscopice și un depărtător pentro lobul stâng hepatic.

  • Voi descoperi hernia hiatală,
  • voi reduce stomacul migrat la nivel toracic, înapoi în cavitatea abdominală,
  • voi realiza calibrarea hiatusului esofagian (se vor sutura cei doi pilieri diafragmatici, pentru a micșora defectul) și
  • voi realiza fundoplicatura posterioară Toupet pe 270° folosind fornixul gastric pentru a îl înfășura posterior în jurul esofagului.

Pentru acest tip de intervenție chirurgicală se va folosi doar anestezie generală.

Postoperator

Spitalizarea va dura 2 zile., iar durerile postoperatorii vor fi minime.

Va trebui sa urmezi un regim alimentar postoperator. În primele 24 de ore vei bea doar lichide clare, apoi voi trece la alimente lichide și pasate, apoi la alimente solide, evitând alimentele și lichidele, ce pot creea reflux gastric.

La 10 zile de la operație, vei veni la control și eventual pentru suprimarea firelor de sutură tegumentare.

Vei aplica zilnic betadină la nivelul plăgilor până la control.

Nu vei avea voie să faci eforturi fizice intense timp de 14 zile.

La 1 lună de la intervenție va trebui să faci o endoscopie digestivă superioară.

Dacă suferi și de BRGE și ai și esofagită, va trebuie să continui și tratamentul cu inhibitori de pompă de protoni.

Complicațiile postoperatorii

Complicații posibile postoperatorii:

  • Dureri
  • Greață, vărsături
  • Sângerare
  • Disfagie
  • Imposibilitatea de eructa
  • Recidiva refluxului
  • Pneumotorax/Pneumonie
  • Leziune a esofagului

Toate aceste complicații sunt reduse folosind Fundoplicatura Laparoscopică Posterioara Toupet și având o conduită chirurgicală cât mai corectă.

Contact

Pentru intrebari, informatii sau orice fel de curiozitati, nu ezita sa iei legatura cu mine prin modalitatile de contact afisate!

Program

Adrese E-Mail

Programări consultații