La ce trebuie să te aștepți după operația de micșorare de stomac?

Transparență, profesionalism și rezultate care inspiră încredere.

Operația de micșorare a stomacului sau sleeve-ul gastric, va reduce semnificativ volumul stomacului tau și astfel te va ajuta să scazi în greutate.

Deobicei vei avea 5 incizii de mici dimensiuni, cea mai mare si mai dureroasă, va fi în partea stângă, deoarece pe acolo am scos partea din stomacul tau pe care am rezecat-o.

Nu vei putea mânca cantități mari postoperator , deoarece stomacul s-a micșorat, senzația de sațietate va apărea mult mai repede și datorită faptului că partea din stomac care îți provoacă senzația de foame a fost excizată.

În ziua operației nu vei putea mânca sau bea, vei primi în schimb suficiente perfuzii pentru a asigura necesarul hidric zilnic recomandat pentru tine.

Din prima zi, dupa ce voi suprima sonda-nazogastrică și drenajul, vei putea bea lichide clare, în cantități mici, ce vor crește în fiecare zi, asigurandu-ma că acasă vei fi independent/ă hidric.

Vei sta în spital 2, maxim 3 zile.

Prima dată la control vei veni după 10 zile, când se vor suprima firele de sutură. Între timp tu vei aplica zilnic un dezinfectant la nivelul plagilor.

Acasă, vei primi un regim special dedicat pacienților ce au suferit o micșorare a stomacului și un tratament dedicat acestora, ce va cuprinde medicamente protectoare gastrice, antialgice, prokinetice intestinale și injecții anticoagulante. După 10 zile de la operație, la primul control vei primi și o serie vitamine pe care va trebui să le iei.

În prima săptămână vei mânca doar lichide clare.

În a doua săptămână vei mânca alimente sub formă de cremă.

Din săptămâna 3, alimentele pe care le vei consuma vor fi în formă de piureuri, iar din săptămâna 4, sub formă de terciuri.

După 1 lună vei putea să mănânci alimente lichide.

Va trebui să efectuezi analize de sânge la 1 lună, la 3 la 6 si la 12 luni de la intervenția chirurgicală.

Vei avea o scădere în greutate semnificativă în primele luni și cele mai multe kilograme le vei pierde în primul an, apoi scăderea  va descrește ca număr de kilograme pierdute, de aceea este important ca să privești această intervenție chirurgicală, ca un ajutor pentru a slăbi, și va trebui în continuare să ai un regim alimentar sănătos și un stil de viată sănătos, făcând și multă mișcare, exerciții fizice.

Intervenția chirurgicală  nu este totul, este important să realizezi că ține și de tine să menții kilogramele pierdute.

Poți avea diferite sentimente, când vei vedea că pierderea greutății nu este așa cum îți dorești, de aceea vom avea o strânsă legătura, atât cu mine, cât și cu medicul nutriționist și psihologul.

Te aștept la o consultație pentru a începe drumul tău către o viață sănătoasă și spre greutatea pe care ți-o dorești.

Contact

Pentru intrebari, informatii sau orice fel de curiozitati, nu ezita sa iei legatura cu mine prin modalitatile de contact afisate!

Program

Adrese E-Mail

Programări consultații

Human digestive system isolated on white background. Anatomy, i