Litiaza veziculară în sarcină și postpartum

Transparență, profesionalism și rezultate care inspiră încredere.

Litiaza veziculară în sarcină și postpartum

Litiaza veziculară complicată în sarcină, este a doua urgență chirurgicală (non obstetricală), după cea apendiculară.

Sarcina este unul din factorii din risc de apariție a sludge-ului (noroiului) biliar cât și a litiazei veziculare.

Alți factori de risc sunt: sexul feminin, vârsta peste 40 de ani, obezitatea, multiparitatea (sarcini multiple), lungimea crescută a perioadei fertile, frecvența crescută a sarcinilor, dieta bogată în colesterol, scăderea rapidă în greutate (frecvent după naștere) și medicamente ce conțin estrogen.

Există 3 ipoteze de apariție a litiazei veziculare: când secreția biliară conține prea mult colesterol sau prea multă bilirubină, sau când vezicula biliară se golește ineficient (bilă leneșă).

Pe primele două le întâlnim frecvent în sarcină, din cauza creșterii secreției de estogen si progesteron pe parcursul sarcinii, ce duc la creșterea excreției hepatice a colesterolului și ce duc la evacuarea ineficientă a VB (vezicului biliare).

O multitudine de studii au dovedit frecvența crescută a noroiului/litiazei la femeila însarcinate sau care au născut, comparativ cu cele nulipare (cele care nu au avut o sarcină).

Când operăm litiaza veziculară complicată în sarcină?

Litiaza veziculară complicată (infecție acută, icter, post episod de pancreatită) are indicație de intervenție chirurgicală în orice trimestru din sarcină, intervenția putând fi efectuată minim invaziv (laparoscopic), deoarece beneficiile sunt mai mari decât riscurile mamei cât și al fătului. Perioada optimă este totuși în trimestrul II (săptămânile 26-28 ale sarcinii), datorită dimensiunilor încă scăzute ale uterului și riscurilor mai mici asupra fătului.

Postpartum (după naștere) indicația de colecistectomie laparoscopică se pune în orice moment al unei complicații.

Când să venim la chirurg? Ce simptome am?

Simptomele de tipul :
– Dureri la nivelul epigastrului (capul pieptului), hipocondrului drept , dureri în bară
– Greață, vărsături bilioase (verzi)
– Gust amar matinal
– Meteorism abdominal postprandial
– Cefalee
– Icter (culoarea galbenă a ochilor sau/și a pielii)
ce apar mai ales după mese bogate în alimente cu colesterol, ar trebui să aducă pacientul la un consult chirurgical.

Ce analize/investigații imagistice îmi va face medicul?

Hemoleucograma care va indica în cazul unei complicații, de cele mai multe ori, leucocitoză cu neutrofilie.
Valorile transaminazelor vor fi crescute, iar în cazul unei complicații migratorii (o piatră pleacă din VB), gamaglutemiltranspeptidaza și fosfataza alcalină vor avea valori crescute.
Dacă suspiciunea este de pancreatită acută (complicație redutabilă) valorile amilazei și lipazei sunt buni indicatori ai acestei complicații.

Investigații imagistice posibile în sarcină:

1. Ecografia abdominală este cea mai rapidă și neinvazivă atât pentru mamă cât și pentru făt.
2. Rezonanța magnetică este o metodă bună de evidențiere a complicațiilor migratorii, pancreatită acută și pentru evidențierea litiazei veziculare. Nu este indicată la cei ce suferă de claustrofobie sau au materiale metalice în corp.
3. CT abominal cu protecție a fătului – în caz de complicații si RM-ul nu este disponibil.
4. Colangiopancreatografie endoscopică retrogradă (CPER) cu protecția fătului – diagnostic și tratament al litiazei migrate la nivelul căilor biliare extrahepatice

 
Tratamentul litiazei veziculare în sarcină

Când pacienta este asimptomatică, indicația este cea de expectativă si reevaluare după naștere.

Dacă pacienta se prezintă pentru colică biliară (dureri) fără alte complicații, tratamentul este conservator, antialgic, antispastic și dacă simptomele se remit, indicația este de tot de expectativă.

În cazul prezenței unei complicații indicația este de tratament chirurgical – COLECISTECTOMIE LAPAROSCOPICĂ, intervenție ce se poate realiza în SPITALUL MEDICOVER, inclusiv efectuarea prin tehnica rendez-vous (în același timp) a CPER, pentru extragerea litiazei migrate.

Când diagnosticul este de pancreatită acută biliară, indicația este CPER cu extragerea litiazei, remiterea episodului de pancreatită, și apoi de COLECISTECTOMIE LAPAROSCOPICĂ în cursul aceleași internări.

Contact

Pentru intrebari, informatii sau orice fel de curiozitati, nu ezita sa iei legatura cu mine prin modalitatile de contact afisate!

Program

Adrese E-Mail

Programări consultații

Human digestive system isolated on white background. Anatomy, i